• Legea privind grupurile de producători agricoli și asociațiile lor va fi modificată.

  • La Comrat, va fi construit cel mai mare parc fotovoltaic din ţară. Proiectul aparţine unui antreprenor italian, care va investi aproximativ cinci milioane de euro.

  • Uniunea Europeană va finanța cu aproximativ 40 de mii de euro proiectele de renovare a obiectivelor cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului.

  • După embargoul impus fructelor poloneze în 2014 de către Federația Rusă, antreprenorii din Polonia s-au reorientat și le comercializează pe alte piețe mari.

  • Aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova ar alege Uniunea Europeană drept cea mai potrivită uniune economică la care ar putea adera statul nostru.

  • În timp ce producătorii moldoveni au mai multe restricții la export în Federația Rusă, alte 72 de companii rusești au primit dreptul de a comercializa produse de origine animală în Republica Moldov

  • Anul trecut, au fost transmiși de peste hotare peste 1,2 miliarde de dolari, cu 3,5 la sută în descreștere, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2018.

  • Potrivit Agenției de Mediu, în acest an, pescarii sportivi și amatori vor putea să-și obțină un permis doar prin intermediul Sistemului Informațional e-Pescuit.

  • Situație critică în Franța. Protestele declanșate de reforma pensiilor a blocat activitatea din porturi, stopând și exportul de grâu.

  • Salutări din viitorul mersului la cumpărături. Vă anunțăm că aici, la noi, nu se mai achită cu cardul. Ne-ați dat o palmă, noi v-am dat marfa și gata! Următorul!

  • În ediția următoare veți afla cum se construiesc acoperișurile din stuf. Un meșteșug uitat, dar încă foarte prețuit.

  • Într-un secol în care tehnologia capătă noi sensuri, mai sunt oameni care au curajul să iasă din tipare și să meșterească obiecte vechi de secole.

  • O emisiune ce pune în valoare atuurile vinului din Republica Moldova și promovează un consum corect și moderat.

  • Pentru sâmbătă, 25 ianuarie meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 7 m/s.

  • Luni, leul moldovenesc se depreciază în raport cu dolarul american, și crește față de moneda euro și leul românesc. Hrivna ucraineană și rubla rusească rămân neschimbate.

  • Din an în an, numărul tinerilor care aleg să facă studii scade tot mai mult, dar și al instituțiilor de învățământ.

  • Aproape 50 de mii de angajaţi din instituțiile medico-sanitare publice vor avea salarii mai mari cu 10 la sută din 1 aprilie. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv.

  • Piața imobiliară a înregistrat un record absolut în 2019. Mai exact, au fost procurate peste 28 de mii de apartamente, cu o sporire de 40 la sută, relatează expertul economic Veaceslav Ioniță.

  • Polița de asigurare medicală obligatorie nu se va scumpi și va costa 4.056 lei.

  • Deși în calendar încă e iarnă, sera lui Gheorghe Luchița, un fermier din satul Bardar, care dezvoltă o mică afacere de familie, abundă în culori și arome.

Pagini